Smart
A murit un mare sportiv. Doliu imens
Marcos Alonso Pena a murit la vârsta de 63 de ani. Tatăl actualului jucător de la Barcelona a fost adversarul Stelei în 1986
Fostul fotbalist spaniol Marcos Alonso Pena, adversar al Stelei în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, a încetat din viaţă, joi, la vârsta de 63 de ani, în urma unui cancer, informează agenţia EFE.
Informaţia a fost făcută publică de cotidianul Marca şi a fost confirmată de clubul catalan.
Marcos Alonso Pena este tatăl lui Marcos Alonso Mendoza, care joacă în prezent la FC Barcelona, şi fiul unui alt fost internaţional, Marcos Alonso Imaz „Marquitos”.
🚨 Muere Marcos Alonso a los 63 años. DEP https://t.co/1qAasgijeh
— MARCA (@marca) February 9, 2023
Marcos Alonso Pena a jucat în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, contra Stelei (0-2 la loviturile de departajare), el executând al patrulea penalty apărat de Helmut Duckadam.
Alonso a evoluat 13 sezoane în Primera Division, la Racing de Santander, Atletico de Madrid, FC Barcelona şi Logrones, fiind de 22 de ori internaţional cu echipa Spaniei.
El a câştigat cinci trofee cu FC Barcelona: campionatul (1984-85), Cupa (1983), Supercupa Spaniei (1983) şi două Cupe ale Ligii spaniole (1983 şi 1986).
El FC Barcelona expresa su más sentido pésame por la muerte de Marcos Alonso Peña, exjugador del Barça durante las temporadas 1982-1987 y padre del actual jugador del primer equipo. Toda nuestra fuerza para Marcos Alonso y su familia. Descanse en paz. pic.twitter.com/qQqOeKMcKl
— FC Barcelona (@FCBarcelona_es) February 9, 2023