Smart

Carmen Iohannis, ținute surprinzătoare la întâlnirea cu președintele Americii. Prima doamnă a atras toate privirile

A avut loc un eveniment extrem de important pentru țara noastră, la care au luat parte și președintele Klaus Iohannis și soția lui, precum și Joe Biden și prima doamnă a Americii. Carmen Iohannis a optat pentru un look simplu, dar impecabil, cu care a reușit să atragă atenția și de data aceasta.

Întâlnire de senzație între președinți

Președintele Klaus Iohannis și Prima Doamnă au mere pe Coasta de Vest a SUA la o întâlnire oficială cu membri ai comunității românești, dar și la o recepție cu președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden. Acolo au discutat despre problemele cu care se confruntă acum România, dar și despre soluțiile care ar putea fi găsite pentru aceste aspecte negative.

Carmen Iohannis i-a fost și de această dată alături soțului ei, la fel de elegantă ca întotdeauna. Aceasta a optat pentru două ținute simple, ambele albe, dar accesorizate cu gust și Diplomație. A asortat rochiile cu sandale negre și o geantă în aceeași nuanță, precum și cu un accesoriu subțire a baza gâtului, care evidenția subtil decolteul. Prima doamnă a reușit să atragă privirile prin finețea de care a dat dovadă.

Ținuta ei a fost extrem de apreciat în mediul online, dar criticile nu ezitat sa apară. Cineva a remarcat faptul că rochia lui Carmen Iohannis este șifonată și a făcut o glumă destul de deplasată.

Oamenii au fost extrem de nemulțumiți de atitudinea pozitivă a președintelui și a soției sale, pe motiv că lucrurile nu merg deloc bine în România, dar ei zâmbesc, de parcă nu ar avea nicio grijă.

”Tot un zâmbet sunteți… și România vai de ea…”, ”Faina poza, dar cu ce ne încălzește pe noi… multumim pt nimic…”, ”Cam șifonată rochia doamnei în alb. O fi avut parte de ceva acțiune înainte de poză?”,  ”Am fost acolo. Poza e făcută la Madame Tussauds, Londra, Muzeul figurilor de ceară”, sunt doar unele dintre comentariile primite.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *