Smart

Ce a făcut Charles al III-lea cu doar o seară înainte de moartea Reginei. “Nimeni nu se aștepta la așa ceva”

Au trecut două săptămâni de când Regina Elisabeta a II-a a închis ochii pentru totdeauna. În ciuda vârstei înaintate pe care o avea aceasta, niciunul dintre membri familiei sale nu era pregătit pentru ceea ce avea să se întâmple. Acum, după funeralii, au apărut informații legate de modul în care a fost primită vestea că Regina nu mai este.

Ce a făcut Regele Charles cu o seară înainte de moartea Reginei

Moartea Reginei a fost o lovitură grea pentru Familia Regală Bitanică și pentru întreg regatul și cele 14 state aflate sub conducerea Reginei Elisabeta a II-a. Anul acesta suverana a împlinit 96 de ani și începuse să dea semne de oboseală. A amânat unele evenimente la care ar fi trebuit să fie prezentă, apoi s-a întâmplat să apară în public sprijinită de baston, sau să aleagă să intre pe ușa din spate, doar pentru a scurta drumul.

Cu toate acestea, nimeni nu se aștepta la ce era mai rău. S-a aflat acum că în seara de dinaintea morții Reginei, fiul său cel mare, actualul Rege a fost la o petrecere unde a râs cu cei prezenți și nu a dat niciun semn că ar fi ceva în neregulă.

”Cu o seară înainte, am fost la Dumfries House cu prințul Charles, am luat cina acolo. A fost o seară extraordinară, iar o zi mai târziu l-am văzut cum pleca din hotel rapid. Am știut că ceva s-a întâmplat. E greu pentru el să accepte că mama lui nu mai e.”, a spus un apropiat al Palatului în cadrul emisiunii lui Piers Morgan.

Starea Reginei s-a înrăutățit brusc! Nimeni nu se aștepta la așa ceva

Se pare că starea de sănătate a Reginei s-a înrăutățit brusc, iar toată lumea a fost luată prin surprindere. Jurnalista Jenna Bush Hager a povestit că s-a întâlnit cu Prințul Charles cu puțin timp înainte ca Regina să treacă în neființă, întrucât trebuia să-i ia un interviu soției sale, Camilla.

”Cred că înrăutățirea stării de sănătate a reginei Elisabeta a II-a a fost o surpriză pentru familie, nimeni nu se aștepta la așa ceva(…) La scurt timp am auzit un elicopter, iar Camilla a fost nevoită să anuleze interviul, căci a plecat în grabă la Balmoral. Ce s-a întâmplat apoi este istorie.”, a povestit jurnalista pentru Daily Mail.

Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață la data de 8 septembrie 2022 și a fost înmormântată lângă soțul și părinții ei, la Capela St. George, la data de 19 septembrie 2022.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *