Astrofun

Eveniment astronomic rar pe cerul României. Nu s-a mai întâmplat de aproape 20 de ani

Fenomen astronomic rar, luna aceasta: cinci planete, Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn, se aliniază pe cer în ordinea distanței lor față de Soare și vor putea fi observate de oriunde de pe Pământ cu puțin timp înainte de răsărit.

Iar oricine poate asista la spectacolul celest. Avem nevoie doar de un binoclu și cer senin spre est. Evenimentul nu a mai avut loc de cel puțin 18 ani. Dacă unele dintre aceste planete vor fi vizibile toată noaptea, Mercur va putea fi observată într-un interval de doar jumătate de oră pe parcursull întregii nopți.

Cel mai bun moment pentru a admira fenomenul este intervalul de 30 de minute înainte de răsăritul Soarelui.

“Avem suficient timp pentru a observa acest frumos fenomen astronomic. Îl putem observa pe parcursul lunii iunie și chiar și la începutul lunii iulie. Este o oportunitate mai ales pentru cei pasionați de fotografie și astrofotografie și e o ocazie să ne bucurăm de natura care ne înconjoară, pentru că de multe ori suntem ocupați cu problemele zilnice”, a spus Jean-Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic Galați, în emisiunea În fața națiunii, moderată de Sabina Iosub.

Horoscop Lună Plină în Săgetător. Zodiile afectate puternic de acest eveniment astronomic

Luna Plină din data de 14 iunie 2022 este un moment bun pentru a explora noi orizonturi, dar în același timp va fi dificil să luăm unele deciziin și asta pentru că Neptun va lua puțin din claritatea asupra obiectivelor.

Iată cum vor fi influențate zodiile de Luna Plină în Săgetător de pe 14 iunie 2022.

Berbec
Berbecii vor lăsa deoparte temerile care i-au ținut în loc până acum și vor fi gata să depășească obstacole care li s-au părut dificile până acum.

Taur
Taurii sunt ceva mai intransigenți în această perioadă, lucru care ar putea să le aducă unele conflicte. Dar, bucuriile pot apărea de unde nu se așteaptă.

Gemeni
Comunicarea este cuvântul de oridne pentru Gemeni în următoarea perioadă. Au calități bune de mentori și vor oferi sfaturi prețioase persoanelor din jurul lor care le vor cere acest lucu.

Rac
Racii sunt mulțumiți cu ce au și vor fi mai reținuți în achiziții. Până la urmă fericirea stă în lucruri mărunte.

Leu
Leii vor fi focusați mai mult ca oricând pe carieră și își vor dori să rezolve cât mai multe. Sfatul astrelor: luați lucrurile pe rând.

Fecioară
Și Fecioarele se vor dovedi un bun ajutor pentru cei din jurul lor care vor simți nevoia de un sfat sau o vorbă bună.

Balanță
Balanțele iau decizii pripite care le vor dăuna bugetului. Sfatul astrelor este să cântărească mai bine deciziile financiare și să aibă grijă la actele sau contractele pe care le vor avea de semnat.

Scorpion
Iubirea le dă târcoale Scorpionilor. Ar putea începe o relație stabilă și de durată sau ar putea ca cea în care se află deja să treacă la un nou nivel.

Săgetător
Săgetătorii sunt cei mai avantajați de Lună Plină din 14 iunie 2022. Au putere mare de muncă și îi vor inspira și pe cei din jurul lor.

Capricorn
Luna Plină le aduce noi revelații nativilor Capricorn și vor face un salt important din punct de vedere spiritual.

Vărsător
Vărsătorii vor urmări cu ardoare țelul lor, dar primesc și o lecție importantă, aceea că pentru a-ți atinge scopul este uneori nevoie și de compromisuri

Pești
Peștii duc lupte interioare. Mintea le este ocupată de una sau mai multe probleme la care nu găsesc de multă vreme un răspuns

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *