Smart

Fiica de suflet a Reginei trece prin clipe dureroase. Cine este, de fapt, Sophie

Întreaga lume trece prin momente grele acum, de când regina Elisabeta nu mai este printre noi. Cea mai afectată este, însă, familia, care i-a fost alături până în ultimul moment. Putini știu, însă, cine este fiica de suflet a Suveranei și cât de mult a afectat-o această pierdere.

Contesa Sophie, preferata Suveranei

Contesa Sophie, fiica de suflet a Reginei Elisabeta a II-a, este de fapt nora Suveranei, ea fiind soția Prințului Edward, fiul cel mic al Reginei. A fost pus greu la încercare în urmă cu câțiva ani, când și-a pierdut mama bolnavă de nemiloasa boală, cancer.

De atunci, Sophie a văzut o figură maternă în Regina Elisabeta, căreia a început să i se adreseze cu apelativul “mamă”. Cele două au avut o relație specială și erau foarte apropiate, mai ales pentru că și-au fost alături una alteia în momente grele și au avut parte de multe peripeții.

Ducesa Sophie, în mare suferință pentru Regină

Soția Printului Edward a fost surprinsă în ipostaze dureroase la funeraliile Reginei. Aceasta a izbucnit  în lacrimi în momentul în care a văzut numeroasele buchete de flori și mesajele de la britanici pentru Majestatea Sa. A fost vizibil impresionată si îndurerată, motiv pentru care a izbucnit în lacrimi si a căzut la pământ.

Contesa și Regina Elisabeta obișnuiau să-și plimbe câinii împreună și să studieze documentele vechi din Arhivele Regale Windsor. Erau foarte apropiate și chiar se spune că Sophie era preferata conducătoarei.

Vezi și: Sicriul regal a ajuns la Londra. Britanicii au așteptat-o pe Regină în ploaie

Contesa Sophie și Edward ar urma să fie numiți Ducesă și Duce de Edinburgh, potrivit dorinței Prințului Philip. Cei doi nu sunt cunoscuți publicului larg, deși au avut încercări de a se afirma. În trecut, Sophie a devenit directoarea unei agenții de comunicare și relații publice, iar Edward se ocupa cu producțiile TV. După multe scandaluri, au revenit în Familia Regală, și-au reluat atribuțiile și au renunțat la faimă.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *