Smart

Klaus Iohannis despre creșterea pensiilor și a salariilor. Anunțul pe care îl așteptau toți românii

Klaus Iohannis despre creșterea pensiilor și a salariilor din România. Șeful statului nu s-a pronunțat până acum pe acest subiect, deși este unul de mare interes pentru populație. Pensiile, dar și salariul minim pe economie ar urma să crească începând cu 1 ianuarie 2023.

Klaus Iohannis, anunț despre creșterea pensiilor și a salariilor

Șeful statului a anunțat că le-a transmis personal liderilor coaliției că ar fi bine ca pensiile și salariile să crească, întrucât nu oamenii simpli trebuie să plătească pentru crizele cu care ne confruntăm, iar Guvernul trebuie și va identifica soluții.

„Având în vedere că suntem în criză energetică, avem foarte multe probleme în economie, avem și o creștere economică, avem totuși o inflație destul de mare, este corect, este rezonabil și este așteptat să crească și salariile și pensiile”, a spus șeful statului.

Potrivit spuselor sale, nu oamenii simpli trebuie să plătească pentru aceste crize, iar Guvernul trebuie să identifice soluții. Deocamdată Iohannis nu s-a pronunțat cu privire la procentul de creștere în cazul pensiilor, sau a salariului minim pe economie.

Șeful statului a transmis că acestea sunt chestiuni tehnice care vor fi cunoscute după ce se fac niște calcule foarte aplicate, legate de bugetul care trebuie să realizeze aceste creșteri.

Partea foarte bună pe care o văd este că, în pofida acestor crize multiple, pe care le tratăm cât putem de bine, avem o creștere economică substanțială și, sigur, asta ne dă speranța că vom avea pe salarii și pensii o creștere care vine să compenseze într-o măsură rezonabilă creșterea prețurilor și inflația pe care o avem, a mai spus Klaus Iohannis.

Premierul Ciucă despre majorarea pensiilor și a salariilor

Cu privire la acest subiect de mare interes pentru populație, premierul României, Nicolae Ciucă a declarat că Ministerul Finanţelor urmează să prezinte până pe 20 octombrie proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât acesta să poată fi supus dezbaterii parlamentare în luna noiembrie.

Potrivit spuselor sale, acest proiect va permite continuarea investiţiilor, implementarea programelor din PNRR, gestionarea deficitului bugetar şi a inflaţiei, dar şi creşteri de salarii şi pensii.

Potrivit unor informații apărute în presă, Nicolae Ciucă i-ar fi atras atenția liderului PSD, Marcel Ciolacu, să nu mai vorbească despre majorarea salariilor și a pensiilor, însă președintele PSD spune că probabil acestea sunt declarații pe surse, întrucât el nu l-a auzit pe Ciucă declarând așa ceva.

Cred că nu am ajuns încă să ne cerem unul altuia ce să comentăm. Eu nu l-am auzit pe premier să spună acest lucru, dar cred că cine dă astfel de știri, pe surse, face mai mult rău coaliției, a conchis Marcel Ciolacu.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *