Smart

Mireasa Sezonul 5, 4 iulie 2022. Anunț important pentru concurenți! Ce schimbări au avut loc – Gabriela Cristea a făcut anunțul

Ediția din data de 4 iulie 2022 a emisiunii Mireasa, sezonul 5. Cuplurile din competiție au parte de un anunț care le-a adus zâmbetul pe buze.

În Gala săptămânală din weekend, publicul a decis ca Leo, Anda și doamna Dana să plece din Casa Mireasa. Rezultatul publicului votului a fost pe placul doamnei Mioara care a jubilat până la plecarea celor trei din casă.

Pentru că mai sunt doar 2 săptămâni până la marea finală, iar Andrei este mirele săptămânii, dar fără mireasă, Yana a făcut un instastory în care a explicat situația dintre ei.

Fata a spus că ea nu se mai poate întoarce în casa Mireasa pentru a merge în marea finală cu Andrei, logodnicul ei pentru că a primit interdicție 3 luni în România. Deși ea, Andrei și oameni dragi, dar și producția emisiunii Mireasa au depus mult efort pentru ca ea să revină în competiție, birocrația a învins, iar legile nu pot fi discutate.

În ceea ce privește starea ei de sănătate, Yana a spus că a avut zile în care nu s-a simțit deloc bine, dar că primește ajutor medical specializat pentru a-și rezolva problemele.

Fata a mai spus că nu-i place să vorbească în public despre situația ei, dar a vrut să-i liniștească pe toți cei care i-au trimis îngrijorați mesaje ca să afle cum se simte.

Yana și Andrei au vorbit din nou aseară prin apel video. Cei doi au mai vorbit despre relația lor, iar fata a vrut să-i arate că a adoptat un pisic.

Yana i-a arătat iubitului ei că au un nou membru în familie. Andrei a aflat că iubita sa nu are nicio șansă să revină în emisiune pentru că are interdicție 90 de zile în România.

Andrei a fost însă bucuros de fapta iubitei sale, dar s-a întristat și mai tare când a auzit că starea ei de sănătate nu este una bună. Băiatul doamnei Mioara s-a întristat și a spus că e normal să se simtă așa, mai ales că o iubește foarte mult.

Medicii i-au spus Yanei să fie calmă, să nu se streseze și să lase grijile deoparte ca sănătatea ei să fie în parametri normali.

Băiatul doamnei Mioara spune că este în continuare mândru de decizia de a se logodi cu Yana. Andrei a spus că Yana este aleasa inimii sale și că nu va da înapoi. Fata a spus că îi este tare dor de logodnicul ei și că nu vrea ca Andrei să se schimbe niciodată.

”Începând din acest moment, ușile rămân deschise. Casa Mireasa nu va mai avea niciun fel de paravane, uși și alte lucruri care să vă despartă într-un fel sau altul. Vă puteți organiza așa cum doriți și puteți să locuiți unde considerați voi. Mâncarea se poate face la comun”, i-a anunțat Gabriela Cristea pe concurenți.

Dezvăluirea făcută de Gabriela Cristea în cadrul emisiunii „Mireasă, capriciile iubirii”. „Când a fost abuz fizic, am plecat și am divorțat”

Gabriela Cristea și Marcel Toader au fost căsătoriți în perioada 2008 – 2013, iar acum vedeta vorbește despre motivele pentru care a pus punct căsniciei.

„Eu am trăit multă vreme în casă cu un bărbat abuzator și nu vorbesc de abuz fizic. Când a fost abuz fizic, am plecat și am divorțat. Dar am trăit în casă cu un bărbat care, în fiecare zi aproape mă trata așa cum te-a tratat pe tine Leo. Sunt mulți ani de atunci. Aproape 10! În continuare am niște frustrări și niște angoase că în momentul în care cineva doar încearcă să sugereze ceva din lucrurile pe care le spunea acel om, nu vrei să știi cum reacționez”, a mărturisit vedeta în emisiunea pe care o prezintă la Antena Stars.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *