Ai grija

Moșii de vară 2022. Ce este total interzis să faci de Sâmbăta Morților. Este mare păcat

Moșii de vară 2022! Ce este complet interzis să faci de Sâmbăta Morților? Nu ai voie. Potrivit tradițiilor și obiceiurilor din moși strămoși, există o serie de activități pe care nu avem voie să le facem în ziua Moșilor de vară sau în Sâmbăta Morților, așa cum mai este cunoscută.

Moșii de vară 2022. Ce este total interzis să faci de Sâmbăta Morților. Este mare păcat

În acest an, Sâmbăta Morților pică pe data de 11 iunie, iar oamenii deja s-au pregătit pentru respectarea tradițiilor și a obiceiurilor din această zi.

Așa cum este de așteptat, sunt foarte multe tradiții și obiceiuri, iar ele variază în funcție de zonă, însă au rămas câteva extrem de cunoscute. Pe lângă ceea e este interzis să faci în această zi, există și câteva lucruri care ar fi bine să le facem, iar printre ele se numără datul de pomană.

Totuși, tradiția spune că nu putem da orice de pomană, existând câteva alimente care ar fi bine să le includem în pachetele pregătite pentru împărțit.

Potrivit tradiției, este bine să dăm de pomană primul fel de mâncare pe care îl gătim în această zi. De asemenea, alături de acesta este bine să punem și ceapă sau usturoi verde.

Este de menționat că tot ceea ce dăm de pomană de Sâmbăta Morților 2022 trebuie să fie nou, dacă este vorba de obiecte, și proaspăt, dacă vorbim de alimente sau mâncare.

Printre altele, aceste pachete pregătite special pentru Sâmbăta Morților trebuie să conțină mămăligă, ouă și colac, dar este permisă și pregătirea mâncărurilor pe care cei trecuți în neființă le preferau.

Moșii de vară 2022. Ce este total interzis să faci de Sâmbăta Morților. Este mare păcat
În ceea ce privește lucrurile pe care nu avem voie să le facem, există o listă destul de lungă. În primul rând, nu avem voie să dăm de pomană mâncare veche sau care nu este bună de consumat.

De asemenea, femeile nu au voie să muncească în această zi deoarece vor avea mâinile amorțite un timp destul de lung. Un alt obicei care are femeile în prim plan este interzisul torsului și al tricotatului de Moșii de vară 2022.

În anumite sate din România este complet interzis să neglijezi mormintele celor decedați. Din această cauză, ele trebuie curățate și împodobite.

Tradițiile și obiceiurile ne mai spun că în această zi este interzis să aruncăm gunoiul, având în vedere că acestea pot ajunge în gura morților, iar aceștia se vor răzbuna pe cei vii.

Moșii de vară 2022. Ce este total interzis să faci de Sâmbăta Morților. Este mare păcat

Lista tradițiilor și obiceiurilor este lungă, iar pe aceasta se mai numără și datul de pomană al apei, pentru ca morții să nu sufere de sete pe lumea cealaltă.
În acest context, cei care iau apă din fântâni trebuie să lase un ban pentru sufletele celor trecuți la cele veșnice.

Oamenilor le este interzis să doarmă în afara casei în această zi, deoarece se consideră că morții bântuie de Sâmbăta Morților 2022.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *