Smart

Nadine: povestea unei vieți pline de încercări: “A îmbătrâni este un privilegiu. Sora mea a murit la 29 de ani, mama – la 31… Cum aș putea eu la 40 să mă plâng?

Cum ai ajuns în 1995 la „Școala vedetelor’?

Am participat la o preselecție, pe când eram la școala populară de arte, clasa Viorelei Filip.

Pentru că visul meu era să cânt, cum mi-am luat buletinul m-am băgat într-un mediu de muzică și toate au început să se lege. Dar mai înainte de asta, ai jucat în primul film, „Oblivion’ (1994). Cum s-a întâmplat?

Este o vârstă când mergi pe stradă și ți se întâmplă lucruri. În 94 eram la acea vârstă :-)) Pe când făceam ski nautic la Snagov, m-a văzut cineva și m-a întrebat dacă nu vreau să joc într-un film care se turna la Castel film (peste gard de unde mă dădeam eu cu skiurile). Am mers, mi-au dat un mic scenariu și aia a fost.

După toate încercările uriașe pe care ți le-a adus viața, ce te-a ridicat deasupra, ce te-a ajutat să reziști, să-ți păstrezi dorința de a trăi?

Avantajul faptului că nu voiau copiii să se joace cu mine a fost că am avut timp să citesc și să îmi mobilez mintea cu idei, noțiuni, puncte de referință neîntâlnite în fața blocului sau la leagăne.

Atunci când mi-a fost mai greu, toate informațiile pe care le-am acumulat m-au ajutat să fac anumite conexiuni în mintea mea care să mă scoată la liman.

O minte nepopulată cu estetic duce omul la suferință. Primul meu personaj preferat a fost Zadig al lui Voltaire. Mi-a plăcut filozofia, iar asta m-a ajutat enorm. Ca și acum, de altfel. Ce citești contează, ce muzică asculți contează, cu cine te înconjori contează.

Ce înseamnă DreamBoard?

DreamBoard este o unealtă care te ajută să vezi în plan fizic planul tău de viață și visurile tale. De cele mai multe ori, avem idee ce vrem să facem cu noi și cu viața noastră, însă detaliile îndeplinirii planului ramân ascunse în cotloanele minții. DreamBoard te ajută să le scoți în fața ta, pentru a le putea da o ordine firească și a le face o strategie care să ducă la reușită.

Blogul meu este la inceput. Il iubesc teribil. Simt că am să fac lucruri mari cu el. Blogul meu este o cârjă. Atunci când nu ai claritate, când nu știi incotro să apuci, atunci când mai ai nevoie de un sfat / o idee, te uiți pe blogul meu.

Oamenii îmi scriu poveștile lor pe e-mail, iar eu le răspund și îi ajut să își structureze acea bucată din viața lor care este în dezechilibru.

„Dreamboard. Îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine’ – ce va găsi cititorul în cartea ta?

Cititorul va găsi strategii logice și aplicabile care să ducă la îndeplinirea visurilor sale și a planurilor sale de viață. Adică:

Va învăța să își transforme gândurile pentru ca ele să se pună în slujba sa și nu în slujba depresiei și a stărilor negative.

Va învăța să își construiască și să folosească dreamboardul, nu doar să îl construiască și să se uite la el, fără ca acesta să devină realitate.

Am făcut contract cu editura pentru 150 de pagini și au ieșit 300. 300 de pagini care te transformă pe tine și viața ta, în ce ai tu nevoie pentru a fi bine cu tine și cu toate ale tale.

Totodată, cartea este și un exemplu de cum se îndeplinește un vis: Visul meu de a scrie o carte.

Ce apreciezi cel mai mult la soțul tău?

Faptul că este zdravăn la cap și că este bărbat în adevăratul sens al cuvântului. Adică, de exemplu: nu se smiorcăie. Eu sunt un om puternic, un bărbat care și-ar freca mâinile continuu de îngrijorare și ar pune diminutive la cuvinte m-ar scoate din minți.

Am nevoie de un bărbat, iar Dragoș asta este. Cu bune, cu rele, dar bărbat. Nu își face manichiura, nu își dorește să fie în pas cu moda, nu cheltuie toți banii pe „hăinuțe’, nu are 10 parfumuri, ceea ce, din punctul meu de vedere, înseamnă a fi bărbat.

Totodată, îi sunt recunoascătoare și pentru felul în care mă iubește: acceptându-mă total, așa cum sunt. De exemplu, dacă el nu era, cred că nici buletin nu aveam.

Sunt foarte dezorganizată/ idealistă, umanistă/aeriană… El mă organizează, el este matca (el a ales să fie matca) în care eu le pot face pe toate celelate ce țin de mine și de rolul meu de mamă/ autor/ cetățean/ prieten etc.

Ce fel de copil este Noah? Merge, deja, la școală?

Noah are 7 ani și merge în clasa I. Este un copil care ia modelul principiilor noastre de viață, ale părinților, (cum e și firesc), dar mai mult pe ale mele, pentru că eu stau mai mult cu el.

A înțeles de acum că el este o ființă separată de noi, cu drepturi ce nu pot fi negociate și cu nevoi/dorințe diferite de ale noastre. Lucru care mă bucură enorm.

A mai înțeles că oamenii sunt diferiți atât de el cât și ei între ei, iar nevoile lor vor fi, deci, diferite, ceea ce presupune că principiile se vor aplica diferit fiecăruia în parte. Mă bucură că a priceput-o și pe asta.

A înțeles că vrea în jurul lui doar oameni care îl respectă, lângă care are confort, și, fără a negocia, va rupe legăturile cu cei care nu îi dau o stare bună.

Este un copil care este nevoit să învețe lucruri altfel, dar care, din păcate, nu prea au aplicabilitate în societatea noastră grobiană. L-aș pregăti altfel, așa incat să devină un membru total absorbit de societatea noastră, însă am prea mult respect pentru el ca ființă ca să îi pot face una ca asta.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *