Smart

Primul mesaj public al Prințului Harry după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Prințul Harry i-a adus, luni, un omagiu bunicei sale, regina Elisabeta a II-a.

Harry este ultimul dintre membrii familiei regale care a ajuns joi, la Balmoral.

El a sosit la reședința regală după ce decesul reginei a fost anunțat oficial.

În primul său mesaj public de la moartea Elisabetei a II-a, ducele de Sussex a subliniat că regina a fost “admirată și respectată la nivel mondial”, iar “grația și demnitatea de neclintit” au rămas constante de-a lungul vieții suveranei, devenind acum moștenirea sa eternă.

“Celebrând viața bunicii mele, Majestatea Sa Regina și deplângând pierderea sa, ni se reamintește tuturor de busola călăuzitoare care a fost pentru mulți în angajamentul ei față de coroană și datorie”, a transmis el.

Harry a reamintit cuvintele pe care regina le-a rostit după moartea soțului ei, Prințul consort Philip: “Viața, desigur, constă în despărțiri finale, precum și în prime întâlniri”.

Prințul Harry: “Prețuiesc momentele noastre, până la întâlnirea cu soția mea dragă”
“Bunico, în timp ce această despărțire finală ne aduce o mare tristețe, sunt veșnic recunoscător pentru toate momentele noastre, de la cele mai timpurii amintiri din copilărie cu tine, până la prima dată când te-am văzut în calitate de comandant-șef și până la momentul în care am cunoscut-o pe soția mea dragă și i-am îmbrățișat pe strănepoții tăi iubiți.

Prețuiesc aceste momente împărtășite cu tine și multe alte momente speciale. Deja ți se duce foarte mult dorul, nu doar de către noi, ci de toată lumea. Și dacă vorbim de primele momente, acum îl onorăm pe tatăl meu în noul său rol de Rege Charles al III-lea.

Îți mulțumesc pentru angajamentul tău față de Coroană. Îți mulțumesc pentru sfaturile bune. Îți mulțumesc pentru râsul molipsitor. Iar noi zâmbim știind că tu și bunicul v-ați reunit acum, în pace”, a spus Harry în mesajul său.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *