Smart

Regina Elisabeta îi scria în fiecare an unei femei pe care nu o cunoscuse vreodată

Regina Elisabeta i-a scris în fiecare an unei femei din Dakota de Nord, pe car enu o cunoscuse vreodată. Se spune că suverana nu a ratat niciun an, încă de la vârsta încoronării. Le-a unit faptul că erau născute în aceeași zi.

De ce a ales regina tocmai această femeie cu care a corespondat toată viața

Adele Hankey, în vârstă de 96 de ani, este născută în 21 aprilie 1926, în aceeași zi cu Regina Elisabeta a II-a. Schimburile de scrisori au început în 1953, anul încoronării.

Adele Hankey i-a trimis Reginei o scrisoare la care aceasta a răspuns. De atunci, gestul a devenit o tradiție a zilei de naștere. Așadar an de an, în ziua de 21 aprilie, Elisabeta a II-a i-a trimis femeii din Dakota de Nord câte o scrisoare scrisă de mână.

“I-am cerut o pălărie. Speram că îmi va trimite una. Dar ea mi-a trimis o poză minunată de ziua ei.”, a povestit amuzată femeia, scrie Insider. Adele Hankey a declarat că nu a întâlnit-o niciodată pe Regină, dar că aveau aceeași pasiune pentru deserturi delicioase cu marmeladă, dar și pentru gătit.

“Rețetele care i-au plăcut reginei erau cele cu marmeladă. Și mie la fel. Ce zici de asta?”, a râs femeia.

Adele Hankey a declarat jurnaliștilor că îi va lipsi comunicarea dintre ea și prietena ei, regretata Regină a Marii Britanii. “Absolut. Îți este dor de prietenii tăi”, a adăugat ea cu tristețe.

Astăzi, 19 septembrie, regina Marii Britanii este înmormântată. La slujba sa de înmormântare participă 2000 de persoane, printre care mari personalități ale lumii. Familia reginei a sosit deja la Westminster Abbey, iar slujba de rămas bun a început. Milioane de oameni din toată lumea urmăesc în acest moment funeraliile reginei.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *