Smart

Ultimul discurs memorabil al reginei Elisabeta. Suverana, cuvinte emoționante despre regretatul soț: “Acea privire iscoditoare…”

Moartea reginei Elisabeta a șocat întreaga omenire. În ultima vreme, starea ei de sănătate a fost una precară, dar nimeni nu se aștepta că sfârșitul este aproape. Ultimul discurs memorabil pe care aceasta l-a susținut a fost de Crăciun, când a vorbit despre regretatul ei soț, prințul Philip.

Regina Elisabeta nu a trecut peste pierderea soțului

Regina Elisabeta a suferit mult după pierderea regelui Philip. S-au iubit mult, și-au fost alături în cele mai grele momente ale vieții și au trecut prin multe împreună. Cu ocazia Crăciunului, regretata suverană a ținut un discurs emoționant despre cel ce i-a fost alături peste decenii.

Vezi și: Charles va fi încoronat astăzi: va domni sub numele de Charles al III-lea

În ultimul său discurs de Crăciun, regina Elisabeta l-a onorat pe regretatul său soț. Suverana a vorbit cu multă dragoste și dor despre prințul Philipp, precizând că sărbătorile nu vor mai fi niciodată la fel ca inainte, când și el era în viață. Conducătoarea a precizat că va încerca să se bucure de tot, pentru că prințul sigur și-ar fi dorit să îi vadă Fericiți pe cei dragi.

”Viaţa constă, bineînţeles, atât în despărţiri definitive, cât şi în prime întâlniri, iar oricât de mult ne este dor de el, mie şi familiei mele, ştiu că i-ar plăcea să ne bucurăm de Crăciun”, a spus regina.

Citește și: Ce avere a lăsat regina Elisabeta. Suverana a adunat zeci de miliarde de dolari

Aceasta a apreciat “simțul său al datoriei, curiozitatea sa intelectuală și capacitatea de a face haz în orice situație” și spunea că nu va uita privirea lui în veci.

Poveste de dragoste distrusă doar de moarte

Regina și prințul Philip s-au iubit timp de 73 de ani, până când moartea i-a despărțit. Suverana s-a îndrăgostit de alesul inimii ei când avea doar 13 ani și a făcut tot posibilul să fie împreună, deși era doar un copil.

Elisabeta l-a cunoscut pe Philip în anul 1934, pe când avea 8 ani, în timp ce participa la o nuntă pentru Prințesa Marina a Greciei și Danemarcei și Prințul George. Cinci ani mai târziu și-au dat seama că se iubesc și, ulterior, s-au logodit în secret, după care și-au unit destinele și și-au fost alături la bine și la greu.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *