Astrofun

Zodia nefericită de Paște! Cine suferă cu lacrimi amare

Mai este doar o săptămână până la Paște, astfel că fiecare în parte și-a făcut o serie de planuri pentru cum o să sărbătoarească alături de cei dragi! Ei bine, din nefericire, o zodie nu poate să ducă la bun sfârșit momentele planificate, asta fiindcă serviciul îi reține la muncă, iar totul este ruinat! Vezi dacă ești chiar tu nativul!

Din nefericire, nu toate zodiile se pot bucura ca la carte de Sfintele Sărbători Pascale, asta fiindcă problemele de la muncă își fac simțită prezența, iar tu ești primul care sare în ajutor pentru a nu avea parte de replici dure din partea șefului.

Cu siguranță ți-am stârnit curiozitatea, așa că nu te mai ținem în suspans și îți spunem că nefericitul zodiacului care o să petreacă Paștele la muncă este chiar Scorpionul. Da, ghinionul se ține lanț de el săptămâna următoare.

Cu un caracter direct, care mereu spune lucrurilor pe nume, Scorpionul i-a asigurat deja pe cei dragi din familie că de Paște o să fie cu ei, însă chiar acum, cu doar câteva zile înainte, șefii vin cu o veste nu tocmai plăcută.

Trebuie să îți lași planurile și să fugi la muncă

În funcție de meseria pe care o are fiecare persoană sub acest semn zodical, cert este că șefii își pun baza în ei și vor cu orice preț să fiți la muncă în ziua de Paște. Fie că vă anunță încă de zilele care urmează, fie că este o stiuație neprăvăzută, Scorpionul o să își petreacă ziua de Paște muncind.

Nu există cale de întoarcere, astfel că trebuie să te împaci de acum cu această idee și să îți anunți apropiații că nu o să fii prezent la masa bogată de Paște înconjurată de întreaga familie, însă o să fii răsplătit și o să ai timp să te bucuri de cei dragi lângă tine.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *